Another bungee-jumping story

Prietenei mele din S.U.A ii place sa se prezinte ca si "doctor". Spre amuzamentul nostru, desi este doctor in economie, intotdeauna primeste ca si reactii din partea oamenilor afirmatii de genul "Wow, doctor atat de tanara! Putem vorbi despre durerea mea de spate?".

Pentru ca relatia noastra este speciala si pentru ca ma iubeste de mai bine de 15 ani, anul acesta, de ziua mea de nastere, mi-a facut cadou un bilet la asa-zisul eveniment/ festival "Burning Man". A dat pe bilet 380$. Trei-sute-opt-zeci-de-parai, adica aproximativ 250 beri, adica resursele mele de alcool pe 3 ani de zile. Asta DA iubire! Aventuriera nemuritoare si proaspat demisionata pentru a 3a oara in ultimii doi ani, am acceptat provocarea cu deosebita incantare si fara ezitare, desi habar nu aveam unde urma sa merg. La aflarea vestii, sotul devenit alb, a zambit sec.

Dupa ce mi-am cumparat biletul de avion, eu si cu doctorul meu am inceput sa corespondam prin intermediul e-mailului, mai intens si mai serios ca niciodata: sa cumparam 5 beri de persoana/zi sau 6? Cat whisky si cat rom sa luam la noi? Cristina, sa nu uiti sa-ti faci rost si de cateva costume de animalute! ANIMALUTE???

Desi ma pot lauda cu un trecut destul de tumultos in ceea ce priveste aventuri si petreceri nebune, am stiut sa-mi pastrez intotdeauna modestia si umilinta in fata nemarginitei lumii intregi, despre care am invatat ca poate fi infinit si coplesitor de surprinzatoare. 

Simtind in mod constant ca-mi datorez corectitudine fata de sine, asadar fara a-mi nega natura salbatica a firii, m-am trezit din nou aruncandu-ma cu capul inainte spre necunoscut. Nici de data aceasta nu mi-am putut stapani adrenalina care imi pulsa puternic in vene -ma aflam la marginea prapastiei pentru unul dintre bungee jumping-urile vietii, fara nicio intentie in a refuza aceasta saritura a carei tentatie era nemarginit de mare. 

Fiind prizoniere in masina pentru 6-7 ore numai ca sa intram la festival, prima observatie a mea si a prietenei mele a fost legata de furtuna de nisip care ne-a acoperit pe toti cei circa 50.000 de participanti ai asa-numitului oras Black Rock City pe care urma sa-l construim. Fusese prima data cand vazusem asa ceva -sau nu vazusem -pentru ca nu zareai nimic la jumatete de metru departare, iar instructiunile care ne-au fost date erau sa nu ne miscam. Creierul era pregatit pentru orice, dar oare plamanii erau?! -ma gandeam eu.

Dupa ritualul de initiere al "virginilor" Burners, printre care ne aflam si noi, de a ne tavali prin nisip si a face ingeri cu mainile si picioarele, si a bate clopotul de la intrare, am campat unde ne-a dus soarta, atat eram de debusolate. Orasul se vroia construit intr-un desert perfect arid (Black Rock Desert din statul Nevada, SUA), in forma unui cerc, iar casele, adica rulotele sau corturile, erau asezate simetric pe razele acestuia, din 15 in 15 minute conform orelor de ceas, iar cercurile concentrice erau sub forma literelor alfabetului. Asadar, fara sa stim nimic, am aflat mai apoi ca inaltasem steagul Romaniei la ora 8:00 cu litera J. Doua romance delicate intrasera brusc, fara sa aibe timp sa se dezmeticeasca sau sa realizeze, intr-un film science-fiction de genul Mad Max.

Americanii au o expresie: "I'm working for the Man", ceea ce vrea sa insemne ca "lucreaza pentru jupan, pentru asupritor", "the Man" simbolizand viata plina de reguli, constrangeri si lipsa de libertate pe care, cei mai multi dintre noi, o avem. De aici, si denumirea festivalului Burning Man, eveniment al liberei exprimari, punctul culminant al acestuia fiind redat de arderea Omului -constructie masiva de lemn, reprezentand hotararea si scopul suprem al participantilor la acest spectacol de proportii, de a-si construi o viata independenta, mai fericita, lipsita de frustrarile nascute din diferitele obligatii. Stiu, suna ca o secta.

Desi ma consider o persoana curajoasa, trebuie sa recunosc ca primele doua zile am fost cu adevarat speriata si am pus la indoiala, intr-un mod serios, capacitatea mea de a infrunta efectiv, fizic si mental, acest eveniment pana la sfarsitul lui. Am fost coplesita de manifestarea total libera a oamenilor, a personalitatilor, a fanteziilor, sexualitatii si nebuniei lor, atat existente, cat si inchipuite sau proaspat nascute. Fara limite, totul dus la extrem, cu forta luminii in intensitate: de la nuditate si competitie a piercingurilor din organele genitale, fetisuri cu blanite roz si a te imbraca si manifesta ca animalele, la consumul masiv de droguri de toate culorile si formele, direct din punga, si vestitele gang-banguri.  Am inteles abia mai tarziu, ceea ce a contribuit la relaxarea mea totala, ca lumea, in ciuda manifestarii ei salbatice, era deosebit de pasnica. Nu te violeaza nimeni pentru ca au cu cine sa se sodomizeze, nu te drogheaza nimeni pentru ca au cu cine sa imparta aceasta bucurie, nu te agaseaza sau hartuieste nimeni pentru ca aceste notiuni, la Burning Man isi pierd din semnificatie. In schimb, inveti sa razi cu lacrimi, sa zambesti din tot sufletul, sa imbratisezi cu sinceritate, sa faci complimente dezinteresate, sa oferi si sa primesti cadouri, sa imparti sticla de Jack cu oricine doreste, sa realizezi ca nu mori fara dus si apa calda, sa accepti si sa iubesti diferentele intre oameni, sa intelegi ca ai nevoie de foarte putin ca sa fii cu adevarat fericit. O experienta cu adevarat hippie! 

Mereu pe bicicleta, intr-o saptamana am parcurs abia un sfert din Oras, timp in care mi-am imbunatatit vocabularul cu termeni precum pee-funnel, eye-candy, torking si butt-chucking. Impreuna cu prieteni noi de toate varstele si nationalitatile, ne opream din loc in loc ca sa dansam, sa cunoastem alti oameni, sa degustam cocktailuri de diferite culori si texturi sau sa admiram multitudinea de constructii artistice care mai de care ciudate si inventive. De asemenea, eram fascinati de asa-numitele Art Cars in continua miscare, in care puteai sa te urci, sa-ti misti corpul in nestire si sa te lasi pierdut intr-o lume unica, magica, pe muzica trance sau dub step.

Deloc o experienta spirituala, Burning Man a adus totusi in discutie subiecte gen religie, meditatie si vipassana. Am aflat ca unul dintre aspectele intelepciunii conform religiei budiste se bazeaza pe necesitatea lipsei de atasament fata de trairi, lucruri sau oameni, cu scopul evitarii suferintei. Sau ceva asemanator.

Asadar, cu lacrimi in ochi, mi-am imbratisat de ramas bun noii mei buni prieteni -englezul absolvent de Oxford, americanul invartitor de faclii ("fire-spinner"), producatorul de film din L.A si al lui prieten din San Francisco, americanul Barney care isi merita pe deplin numele, si un mandru fotograf rus, in acelasi timp incercand sa exersez intelepciunea budista. 

Ne-am promis sa ne revedem anul urmator, dar gandesc ca sunt sanse mari sa nu ii mai vad niciodata in viata mea. Desi Burning Man a reprezentat cea mai mare nebunie la care am luat parte pana acum, sunt convinsa ca, undeva in lumea asta, exista si alte aventuri pe care nu voi putea sa mi le refuz. 

Pe masura ce orele de iesire din Black Rock City treceau, indepartandu-ma tot mai mult cu masina de aceasta saptamana de film, rupta total de realitatea in care traiesc, cu gol in stomac si tristete apasatoare, printre altele, am realizat ca Buddha nu conteaza pentru mine.

Cu drag,

Sparkle (numele de Burner).

Cea mai frumoasa zi

Organizarea nuntii mi s-a parut cel mai dificil lucru pe care a trebuit sa-l fac vreodata. Am inceput cu entuziasm si am terminat cu o mare durere de cap datorata stresului, durere pe care si acum, dupa o luna, parca inca o resimt. Ba chiar la jumatatea drumului am vrut sa ne razgandim; daca nu ar fi fost dupa prietenii nostrii care traiesc prin alte tarii si care isi cumparasera déjà biletele de avion, cu siguranta am fi facut-o. Nebunie curata!

In primul rand, ca sa inteleaga toata lumea, trebuie sa mentionez faptul ca niciodata, copil fiind, nu am visat si nu mi-am imaginat ori preplanificat “cea mai frumoasa zi din viata mea” cum spun majoritatea femeilor, mai exact nunta. Mie imi placeau pistoalele si catanele, nu printesele roz si baghetele fermecate. Si sincera sa fiu, pana acum un an, nici nu credeam in institutia casatoriei. Atata timp cat nu punem subiectul religios in discutie, cand un El si o Ea se indragostesc, devin prieteni buni si se inteleg de minune locuind impreuna, cu ce contribuie la fericirea lor si ce garantie suplimentara, ca vor ramane impreuna pana la adanci batraneti,  primesc printr-un simplu certificat?

Asadar, totul a inceput in momentul in care, anul trecut, fix de ziua mea de nastere, inotand cu iubitul in Marea Ionica, intr-un moment de-al nostru de liniste si imbratisare, in larg, viitorul meu sot de atunci a scos de sub apa inelul, dupa care usor timid, desi nu pot intelege de ce, a rostit magica intrebare.  Plina de uimire, nu am zis “da” din prima ci am tipat “cat timp ai inotat cu inelul in maaarrreee?? Daca il scapaaaaiiii?!!!”… M-am bucurat mult; a fost o vacanta frumoasa.

Apoi a urmat nebunia. Initial am mers pe ideea angajarii unei organizatoare de nunti, dar la scurt timp am renuntat. Ea nu putea organiza cununia religioasa in aer liber (cu un an in urma Patriarhia daduse o hotarare prin care sa nu se mai oficializeze cununiile religioase in aer liber), nu imi oferea florile dorite pentru ca erau extra-sezon (de parca traim inca pe vremea comunismului  cand mancam numai roadele fiecarui anotimp fara posibilitatea de a creste in sere sau de a importa!), nu putea face rost nici de scaune de bambus (de parca trebuia sa le aduca din China!), nici de tort de biscuiti etc.

Sotul meu neavand nimic de obiectat stiind cat sunt femeile de perfectioniste cand este vorba de organizari, m-am ocupat singura de intregul eveniment.  Astfel, dupa multe griji si batai de cap, cu un buget alocat considerabil depasit, iata ca Dumnezeu ne-a putut fi alaturi si in aer liber, am gasit si furnizor olandez pentru flori, iar bambusul  -ciudat!- dar se gasea si in Romania… Control-freak-ul din mine este multumit si mandru caci nunta a iesit foarte bine: am facut fata cu brio bliturilor nesfarsite si momentelor in care am fost in centrul atentiei , momente pentru care imi intiparisem pe fata un zambet de joker, nu am cazut, nu m-am impiedicat si nici nu mi-am rupt rochia, nu am plans mult, si contrar asteptarilor, nici nu am baut prea mult alcool. Singurul inconvenient, caci bineinteles ca nu putea iesi totul perfect, a fost ca la ora 3 dimineata sforaiam déjà, fapt pentru care buchetul meu nu a mai fost aruncat. 

M-am trezit purtatoare de inel si fericita detinatoare a certificatului de casatorie. Mi-am spus FE-LI-CI-TARI! Caci am reusit sa trec cu bine peste acest eveniment pentru care nu ma credeam in stare, bineinteles, nu pentru ca m-am maritat! Prea multa bataie de cap pentru a oficializa ceea ce simteam déjà inca de la prima mea intalnire cu Alex…

Desi nu as mai repeta niciodata aceasta experienta , pe langa faptul ca am slabit un kilogram de grasime din jurul coapselor (ca apoi, in luna de miere, sa pun inapoi trei), pentru mine nunta a avut si alte nenumarate beneficii: am putut realiza cine este cu adevarat alaturi de sufletul  nostru;  datorita acelor cativa platitori de dar, eu si sotul meu ne-am putut bucura de o minunata luna de miere la Marea Egee, iar la urma dar nu pe ultimul loc, am putut scapa definitiv din jurul nostru de anumiti asa-zisi “frati” sau “prieteni” care au dovedit contrariul.

Cea mai frumoasa zi din viata mea s-a sfarsit. Ce bine ca mai sunt si altele!

Fericirea lui Coelho

Nu-mi imaginam vreodata sa fie atat de greu sa iti gasesti un job.

De-a lungul timpului, am acordat sprijin multora, prieteni sau nu, in vederea gasirii de slujbe, ceea ce nu mi-a dat de gandit niciodata ca mie mi-ar putea fi aproape imposibil sa-mi gasesc un loc de munca pe plac, cu atat mai putin ca ma voi afla vreodata in situatia in care voi cauta acest lucru.

Iata ca apropiindu-ma de varsta de treizeci de ani, varsta pentru care, acum cincisprezece ani, planuisem sau, mai bine zis, visasem sa am primul meu milion de Euro, am realizat ca, din punct de vedere profesional, nu eram fericita. Fericirea, acea constanta a vietii mele pana in acel moment, isi pierduse semnificatia pentru mine..

Astfel, sub influenta a prea multe carti scrise de Paulo Coelho, a revistelor feministe care ne indeamna la “rescrierea destinului” si “imbratisarea schimbarii”, sau, cel mai probabil, datorita unei nevroze dictate de perioada de tranzitie in varsta si gandire pe care o traiam, am luat hotararea sa plec fara a ma uita inapoi. Sub deviza ca niciodata nu este tarziu in viata pentru a face orice iti doresti, mi-am asumat riscurile schimbarii unui climat caldut, constant si total nesatisfacator in care traiam, in speranta unei cariere noi, unei vieti care sa-mi faca inima sa bata tare. Ce femeie curajoasa!

Exista o zicala islandeza care spune ca daca vremea este rea, trebuie sa astepti cinci minute. Desi unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am invatat in perioada ce a urmat a fost sa am rabdare, nu am putut niciodata sa incetez a cugeta in privinta a ce se poate intampla cu adevarat dupa acele cinci minute de asteptare. Citind acest proverb, majoritatea dintre noi gandesc ca asteptarea merita intotdeauna, dar cine iti poate garanta si cum poti stii sigur ca vremea nu se va inrautati si mai tare? Pentru mine raspunsul este foarte simplu: niciodata nu poti stii sigur despre ce va urma. Orice decizie implica riscuri egale, indiferent de circumstante si de persoana care si le asuma.

Poate domnul Coelho nu se imbogateste degeaba vanzand milioane de carti care au la baza ideea schimbarii si a riscului asumat, ambele fiind descrise ca fiind benefice. Cert este faptul ca fiecare dintre noi detinem propriul discernamant si nu avem nevoie de sfatul nimanui in privinta vietii pe care vrem sa o traim, cu atat mai putin a unui scriitor de mana a doua.

Asadar, indiferent ca intri in categoria celor care iubesc riscul, sau in grupa celor cu gandirea probabil mai rationala decat a mea, carora, cu siguranta, nu degeaba statornicia le confera implinire, parerea mea este ca fiecare dintre noi detinem liber arbitrul unei vieti fericite. Indiferent ce aceasta fericire vrea sa insemne.

Ghidul tristei

Imi plac femeile. Si nu, nu sunt lesbiana, ci vreau sa evidentiez cat de mult cred in aceste fiinte complexe, in curajul lor nemarginit, in forta lor nemasurata de a schimba cursul lucrurilor, de a se adapta cu infinita rabdare, de a manipula elegant, de a visa in culori, de a face ce si cum doresc, de a-si asculta intuitia ascutita, de a se reinventa mereu, de a indrazni sa socheze, sa iubeasca fara limite, si lista poate continua. Din acelasi motiv, sunt tot mai surprinsa si dezamagita de femeile care uita sa fie femei, devin delasatoare, nepasatoare, se complac in relatii nesatisfacatoare si se cufunda din ce in ce mai mult intr-o viata anosta, trista. Puternice intru-totul, uita sa pretinda respectul celor din jur, iar cel mai important, sa se respecte pe ele insasi.

Referitor relatiei pe care o au cu barbatii, caci despre asta este vorba, in randurile ce urmeaza, doresc sa comprim niste idei, sfaturi despre care femeia, in caz ca nu le stie déjà, consider ca trebuie sa ia aminte:

UNU:

In primul rand, pentru ca un barbat sa ajunga sa te iubeasca, trebuie sa il iubesti si tu pe el. Asadar, renunta la egoismul lui “vreau sa fie acum, aici, langa mine!” si gandeste-te unde ar vrea sa fie el defapt. Momentul in care ai inteles ca trebuie sa il lasi liber sa aleaga ce il face fericit, va realiza ca fericirea lui este langa tine.

DOI:

Inceteaza sa-i mai controlezi toti pasii. Lasa-i telefonul in pace, renunta sa-i mai spargi conturile pe internet, sa-i mai interoghezi prietenii, sa-i ameninti presupusele pretendente (sau nu). Nu este barbat degeaba –mai devreme sau mai tarziu, va sti tot ce faci, iar isteria, gelozia nu il flateaza. Incercand sa-l controlezi, il indepartezi.

TREI:

Barbatul, copil mare, intotdeauna va dori alaturi o femeie care sa aibe grija de el. Mangaie-l la propriu si figurat, fii calda si iubitoare, atenta la nevoile si vorbele lui, sustine-l, ofera-i suport moral. Desi nu recunoaste, ca sa fie si mai puternic, barbatul va avea mereu nevoie de o femeie care sa ii poarte de grija.

PATRU:

Atat pentru tine, cat si pentru barbatul de langa tine, nu uita niciodata sa fii femeie. Ingrijeste-ti atat trupul cat si mintea, parfumeaza-te, fii sexy si fina, delicata si dulce.  Pentru ca un barbat sa te placa, trebuie in primul rand sa te placi tu pe tine, iar opulenta si ostentativitatea nu te vor face niciodata mai atragatoare. Arata-i respect, respectandu-te.

CINCI:

Cel mai important sfat vine de la Steve Jobs, Dumnezeu sa-l ierte, ca tot apare pe toate posturile tv, care spunea ca “timpul este limitat; nu il irositi traind viata altcuiva”. Renunta la filmele din capul tau si fa ca viata sa nu se invarta in jurul barbatului. Adu-ti aminte de personalitatea ta, pasiunile tale, de zambetul rujat cu rosu, de fericirea care nu este imprumutata, de placerile nevinovate pe care odata nu ti le interziceai, de adevaratul tau stil vestimentar, de prietenii care nu sunt numai ai lui, de telefoanele la ale caror invitatii ar trebui sa raspunzi, adu-ti aminte de tine. Barbatul infrumuseteaza viata, nu este viata insasi.

Cu acestea fiind spuse, trista de mine ce candva am fost, doreste tuturor femeilor fericire in dragoste. Aceasta exista!

Doua luni Iunie

Copilaria mi-am petrecut-o la bunica mea care era croitoreasa si avea atelierul in camera din fata a casei ei. Lucra cu multa placere si in special rochii de mireasa, fapt pentru care vedeam adesea venind la proba femei extrem de fericite, fiecare cu povestea ei de dragoste.  Imi facea o deosebita placere sa le ascult, ma fascinau!

Astfel, cu fundul pe pragul usii de la camera de croitarie a bunicii, copilul visator si romantic din mine invatase ca atunci cand urma sa-mi intalnesc dragostea vietii, printul in armura stralucitoare, urma sa inteleg si sa simt acest lucru inca din prima clipa.

Imi aduc aminte cum, in clasa a 5a am pasit la scoala intr-o clasa noua, experienta cunosterii unor alti colegi fiindu-mi pe cat de emotionanta, pe atat de terifianta.

Mica si pufoasa, mandra prin educatie, nu am vrut sa se vada in vecii vecilor emotivitatea, sensibilitatea care pareau ca nu imi dau pace niciodata. Fusesem invatata ca sentimentele sunt ale celor slabi, asadar preferam sa fiu de gheata, decat, credeam eu atunci, sa par o naiva. Pufoasa si de gheata.

Imi doream mult sa sar peste ani si sa ajung la liceu, la baietii “maturi”; atat de mult ma plictiseau colegii de clasa care ma copleseau cu atentiile lor si imi lasau in banca biletele puerile de dragoste.

Atunci l-am remarcat pe el, acel baiat care nu ma baga in seama, Ticalosul! La cat eram de rasfatata, nu-mi venea sa cred ca putea cineva, vreun baiat sa-mi reziste aerelor de printesa. Eram cea mai frumoasa fata! Vroiam sa-mi ceara prietenia! Acum!

Ii adoram zambetul; era cel mai frecvent intalnit in visele mele. Iar cand radea, radea cu pofta, cu gura pana la urechi, atat era de mare! Trebuia sa-mi amintesc constant ca sunt de gheata,, ca sa nu rad si eu de rasul lui.

Eram in stare sa ma holbez intreaga ora de matematica la ceafa lui.; ma regaseam adesea urmarindu-i cu privirea linia tunsorii scurte, militaresti. Frumusetea lui aducea cu a solistului AJ de la Backstreetboys., trupa al carei hit “I’ll never break your heart“ ma purta cu gandul la cum ar fi fost sa fiu iubita lui, apoi sa ne certam, apoi sa-si ceara iertare cu inimioare si trandafiri in zapada, sub aplauzele prietenilor nostrii comuni. Revenind la realitate, pe vremea aceea nici macar nu fusesem sarutata, cu atat mai putin de catre el in scenarii de videoclipuri.

Nu banuia nimeni cand mergeam adesea la sala de sport, doar ca sa il vad pe el. Eram geloasa cand toate colegele aveau tupeul sa-l pupe cand castiga vreun campionat de basket, iar eu nu eram in stare decat sa ii arat semnul OK cu degetul, de la distanta.

Desi aveam 12 ani, stand aproape de el ma treceau fiori fizici puri. Ajunsesem sa inteleg stirile de la ora 17 in care erau prezentate cazuri de fete apropiate varstei mele de atunci, indragostite si purtatoare de copii. Ma consideram in stare sa ii devin iubita. O iubita fara sfarcuri si par pubian.

Atunci, intr-o luna iunie frumoasa, cand la MTV aparuse Mariah Carey cu “Without you”, melodia care va ramane mereu in sufletul meu ca fiind a noastra, la sfarsitul clasei  a5a,  am inceput sa numar zilele mele de “femeie” indragostita. Mi-a fost de ajuns un dans la unul dintre banchetele de sfarsit de an, ca sa simt ceea ce in anii copilariei, in atelierul bunicii am invatat ca trebuie sa simt, cand voi cunoste dragostea vietii mele.

…

Trecusera ani dupa terminarea scolii generale si inca imi regretam mandria prosteasca si atitudinea de gheata care ma determinase de fiecare data sa ii refuz invitatiile, sarutarile si imbratisarile furate  pe culoarele scolii. Ba chiar cand ma suna acasa, o puneam pe mama sa ii raspunda ca sunt “plecata in oras cu prietenul”, in speranta sa il fac gelos si sa ma vada si mai inaccesibila decat paream. Ceea ce a fost o greseala.

Spre deliciul si amuzamentul prietenelor care au ramas martore trairilor mele adolescentine, multa vreme l-am purtat in suflet pe acel baiat de scoala generala cu zambetul pana la urechi, dragoste a vietii mele in care ma incapatanasem cu atata ardoare sa cred.

Viata si-a urmat cursul ei normal. Femeia sociabila si rationala ce am devenit s-a indepartat tot mai mult de copilul emotiv si visator ce am fost; dar in sufletul meu, in ciuda povestilor de dragoste, reale de data asta, pe care le-am trait, nimeni nu a reusit vreodata sa-mi scoata din minte prima dragoste si speranta ca aceasta va deveni si ultima.

Apoi a venit cea mai emotionanta zi din viata mea cand, cu ocazia unei reuniuni cu colegii din scoala generala, urma sa ies numai eu cu el, ADICA NOI DOI!, la un restaurant.

Dupa 15 ani in care nu imi pierdusem nicio clipa speranta ca viata mi-l va aduce aproape din nou, iar ca soarta ne va unii destinele odata pentru totdeauna, la varsta de 27 de ani, transpirand in fata oglinzii proband zeci de vestimentatii pentru Marea Intalnire, aratam si ma comportam ca o mare proasta. Eram emotionata din nou ca un copil, tampisem de fericire! Aveam inca un motiv in plus sa cred ca Dumnezeu exista, caci rugamintile, crezurile mele fusesera intr-adevar ascultate. Devenisem din senin, de nicaieri, cel mai bun exemplu al faptului ca adevaratele vise se indeplinesc. Tot ce-ti trebuie este credinta.

…

Astazi, o zi frumoasa de iunie, este ziua nuntii.  A mea este anul viitor.

Anul lui Dumnezeu 2010

Ca in fiecare an, ma regasesc mereu dimineata devreme la birou, in primele zile ale lui ianuarie.

Liniste deplina. Parchez masina, mangai cainii vagabonzi ce ma intampina dand din coada, bucurosi, in speranta unor resturi de mancare, ascult scartaitul zapezii de sub bocancii mei albastrii in timp ce pasesc spre intrare, unde din nou ajung sperand, ca macar odata, din clinchetul zecilor de chei, sa o nimeresc din prima pe cea buna. Ceea ce nu se intampla niciodata.

Acum ceva timp ma credeam invincibila. Auzeam in jurul meu vorbindu-se despre semnele aparitiei unei crize financiare tot mai apropiate. Ma gandeam “hmmm…criza financiarrrrra…suna a prajitura frantuzeasca!”. Habar n-aveam ca urma sa fiu lovita peste asteptarile mele. Mai mult decat atat, criza traversata anul trecut nu s-a limitat a fi doar o “prajitura frantuzeasca”, ci mi-a daunat si sufletului, relatiilor personale.

Asadar, viata m-a invatat ca azi poti sa ai totul, iar maine sa nu mai ai nimic. Cardul Gold, calatoriile, pantofii multicolori, luxul timpului liber si a cartilor citite, noptile pierdute in cluburi si diminetile tarzii, mesele linistite, duminica in familie, serile de vara inecate in bere, prietenii pe care ii credeai pentru totdeauna etc, toate pot disparea intr-o clipa.

Ma gandesc cu optimism ca poate abia acum, la 28 de ani, m-am maturizat cu adevarat, dar cert este ca am trait un an revolutionar din toate punctele de vedere: mi-a revolutionat gandurile si am putut lasa in urma amintiri ce nu aveau sa revina niciodata ; mi-a revolutionat perceptia asupra muncii, intelegand ca in orice domeniu, pentru a construi, trebuie depus efort ; mi-a revolutionat sentimentele pentru oameni, care desi raspandite in tot mai putine locuri, sunt tot mai puternice ; mi-a revolutionat imaginea asupra dragostei adevarate, constientizand ca familia reprezinta acea una singura nelimitata si neconditionata iubire din lume ; mi-a revolutionat spiritul, ajungand tot mai mult la concluzia ca nimic nu este intamplator si ca toti existam cu un motiv ; mi-a revolutionat puterea de a visa, invatand ca toate realizarile au la baza un vis maret, iar lumea va apartine intotdeauna celor care viseaza ; mi-a revolutionat curajul de a iubi, considerand ca riscul asumat in scopul dobandirii fericirii, te poate aduce in calea sufletului tau pereche ; mi-a revolutionat ideea asupra vietii, despre care cred in continuare, cu desavarsire, ca ea reprezinta un dar care trebuie apreciat si savurat la maximum.

Tocmai am terminat de facut cafeaua si aud la radio cum din nou , de Boboteaza, la Mitropolie, asa-zisii enoriasi s-au calcat in picioare. Probabil se gandesc ca intrand in posesia a cat mai multa asa-zisei “ape sfiintite”, o sa scape de saracie si necazuri, nerealizand ca nici macar o baie intreaga in aceasta apa “prea-marita” nu ii poate feri de inevitabil.

E interesant cum, crestini sau nu, majoritatea dintre noi intoarcem fata catre Dumnezeu numai cand dam de greutati. In cazul meu, anul ce a trecut, in ciuda obstacolelor intalnite, nu a reusit decat sa ma faca sa constientizez si mai mult puterea Lui incontestabila.

Femeia lui Anatole France

“Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Ori femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare”.

Obisnuiam sa-l cred pe Anatole France…Desi la suprafata pare naiva, inocenta, credula, plapanda, fragila, uneori tematoare, tremuranda,… femeia este totul.

Sub aparenta unei fiinte ce implora ocrotire, mangaiere, calauzire, am stiut dintotdeuna ca Femeia, actor desavarsit, s-a nascut, prin menirea ei, cu o forta incontestabila si nemasurabila de a gasi in ea insasi resurse si solutii pentru satisfacerea oricarei necesitati.

In dragoste, Femeia este indelung rabdatoare, intelegatoare, cu capacitati supraomenesti de induratoare; ma face sa ma gandesc la fabula lui La Fontaine cu vulpea sireata care reuseste sa manance casul din ciocul unui corb mandru, dupa ce il convinge sa-i cante. Este ca o caprioara care alearga in ceasul mortii, pana cand vanatorul de pe urmele ei, pe nume Barbat, este prins de catre aceasta. Vanatul care devine vanator.

Femeia este sprijinul din umbra a marilor personalitati masculine, este prietenul de nadejde care stie sa asculte atunci cand nu exista alt auditoriu, este amicul tau din copilarie care continua sa-ti fie confident, este bucatarul sofisticat atunci cand nu iti doresti decat un sandvis, este copilul cu care razi si te pierzi tarziu in noapte in lumea play station-ului, este zambetul dulce asteptat toata ziua, este latura romantica a vietii tale care iti lasa scris un "te iubesc" lipit pe frigider, latura salbatica a vietii tale datorita careia te trezesti cu lenjerie de dantela in buzunarul pantalonului, este cadoul de sub pomul de Craciun, este craciunita imbracata in portjartiere rosii, este Lara Croft cu care faci dragoste, este surpriza berilor reci in noptile de vara torida, este mirosul unei fripturi in sange atunci cand ti-e foame, este melodia preferata pe care tocmai au bagat-o la radio cand esti prins in trafic, este pasa perfecta dinaintea unul gol in meciul de fotbal jucat cu baietii, este George Foreman pentru ca tu sa fii Cassius Clay……………….

Femeia nu vrea sa stie decat ca esti acolo pentru ea, si iti va da totul.

Azi, pentru mine, Anatole France e un bou.