Copilaria mi-am petrecut-o la bunica mea care era croitoreasa si avea atelierul in camera din fata a casei ei. Lucra cu multa placere si in special rochii de mireasa, fapt pentru care vedeam adesea venind la proba femei extrem de fericite, fiecare cu povestea ei de dragoste. Imi facea o deosebita placere sa le ascult, ma fascinau!
Astfel, cu fundul pe pragul usii de la camera de croitarie a bunicii, copilul visator si romantic din mine invatase ca atunci cand urma sa-mi intalnesc dragostea vietii, printul in armura stralucitoare, urma sa inteleg si sa simt acest lucru inca din prima clipa.
Imi aduc aminte cum, in clasa a 5a am pasit la scoala intr-o clasa noua, experienta cunosterii unor alti colegi fiindu-mi pe cat de emotionanta, pe atat de terifianta.
Mica si pufoasa, mandra prin educatie, nu am vrut sa se vada in vecii vecilor emotivitatea, sensibilitatea care pareau ca nu imi dau pace niciodata. Fusesem invatata ca sentimentele sunt ale celor slabi, asadar preferam sa fiu de gheata, decat, credeam eu atunci, sa par o naiva. Pufoasa si de gheata.
Imi doream mult sa sar peste ani si sa ajung la liceu, la baietii “maturi”; atat de mult ma plictiseau colegii de clasa care ma copleseau cu atentiile lor si imi lasau in banca biletele puerile de dragoste.
Atunci l-am remarcat pe el, acel baiat care nu ma baga in seama, Ticalosul! La cat eram de rasfatata, nu-mi venea sa cred ca putea cineva, vreun baiat sa-mi reziste aerelor de printesa. Eram cea mai frumoasa fata! Vroiam sa-mi ceara prietenia! Acum!
Ii adoram zambetul; era cel mai frecvent intalnit in visele mele. Iar cand radea, radea cu pofta, cu gura pana la urechi, atat era de mare! Trebuia sa-mi amintesc constant ca sunt de gheata,, ca sa nu rad si eu de rasul lui.
Eram in stare sa ma holbez intreaga ora de matematica la ceafa lui.; ma regaseam adesea urmarindu-i cu privirea linia tunsorii scurte, militaresti. Frumusetea lui aducea cu a solistului AJ de la Backstreetboys., trupa al carei hit “I’ll never break your heart“ ma purta cu gandul la cum ar fi fost sa fiu iubita lui, apoi sa ne certam, apoi sa-si ceara iertare cu inimioare si trandafiri in zapada, sub aplauzele prietenilor nostrii comuni. Revenind la realitate, pe vremea aceea nici macar nu fusesem sarutata, cu atat mai putin de catre el in scenarii de videoclipuri.
Nu banuia nimeni cand mergeam adesea la sala de sport, doar ca sa il vad pe el. Eram geloasa cand toate colegele aveau tupeul sa-l pupe cand castiga vreun campionat de basket, iar eu nu eram in stare decat sa ii arat semnul OK cu degetul, de la distanta.
Desi aveam 12 ani, stand aproape de el ma treceau fiori fizici puri. Ajunsesem sa inteleg stirile de la ora 17 in care erau prezentate cazuri de fete apropiate varstei mele de atunci, indragostite si purtatoare de copii. Ma consideram in stare sa ii devin iubita. O iubita fara sfarcuri si par pubian.
Atunci, intr-o luna iunie frumoasa, cand la MTV aparuse Mariah Carey cu “Without you”, melodia care va ramane mereu in sufletul meu ca fiind a noastra, la sfarsitul clasei a5a, am inceput sa numar zilele mele de “femeie” indragostita. Mi-a fost de ajuns un dans la unul dintre banchetele de sfarsit de an, ca sa simt ceea ce in anii copilariei, in atelierul bunicii am invatat ca trebuie sa simt, cand voi cunoste dragostea vietii mele.
…
Trecusera ani dupa terminarea scolii generale si inca imi regretam mandria prosteasca si atitudinea de gheata care ma determinase de fiecare data sa ii refuz invitatiile, sarutarile si imbratisarile furate pe culoarele scolii. Ba chiar cand ma suna acasa, o puneam pe mama sa ii raspunda ca sunt “plecata in oras cu prietenul”, in speranta sa il fac gelos si sa ma vada si mai inaccesibila decat paream. Ceea ce a fost o greseala.
Spre deliciul si amuzamentul prietenelor care au ramas martore trairilor mele adolescentine, multa vreme l-am purtat in suflet pe acel baiat de scoala generala cu zambetul pana la urechi, dragoste a vietii mele in care ma incapatanasem cu atata ardoare sa cred.
Viata si-a urmat cursul ei normal. Femeia sociabila si rationala ce am devenit s-a indepartat tot mai mult de copilul emotiv si visator ce am fost; dar in sufletul meu, in ciuda povestilor de dragoste, reale de data asta, pe care le-am trait, nimeni nu a reusit vreodata sa-mi scoata din minte prima dragoste si speranta ca aceasta va deveni si ultima.
Apoi a venit cea mai emotionanta zi din viata mea cand, cu ocazia unei reuniuni cu colegii din scoala generala, urma sa ies numai eu cu el, ADICA NOI DOI!, la un restaurant.
Dupa 15 ani in care nu imi pierdusem nicio clipa speranta ca viata mi-l va aduce aproape din nou, iar ca soarta ne va unii destinele odata pentru totdeauna, la varsta de 27 de ani, transpirand in fata oglinzii proband zeci de vestimentatii pentru Marea Intalnire, aratam si ma comportam ca o mare proasta. Eram emotionata din nou ca un copil, tampisem de fericire! Aveam inca un motiv in plus sa cred ca Dumnezeu exista, caci rugamintile, crezurile mele fusesera intr-adevar ascultate. Devenisem din senin, de nicaieri, cel mai bun exemplu al faptului ca adevaratele vise se indeplinesc. Tot ce-ti trebuie este credinta.
…
Astazi, o zi frumoasa de iunie, este ziua nuntii. A mea este anul viitor.
