Prietenei mele din S.U.A ii place sa se prezinte ca si "doctor". Spre amuzamentul nostru, desi este doctor in economie, intotdeauna primeste ca si reactii din partea oamenilor afirmatii de genul "Wow, doctor atat de tanara! Putem vorbi despre durerea mea de spate?".
Pentru ca relatia noastra este speciala si pentru ca ma iubeste de mai bine de 15 ani, anul acesta, de ziua mea de nastere, mi-a facut cadou un bilet la asa-zisul eveniment/ festival "Burning Man". A dat pe bilet 380$. Trei-sute-opt-zeci-de-parai, adica aproximativ 250 beri, adica resursele mele de alcool pe 3 ani de zile. Asta DA iubire! Aventuriera nemuritoare si proaspat demisionata pentru a 3a oara in ultimii doi ani, am acceptat provocarea cu deosebita incantare si fara ezitare, desi habar nu aveam unde urma sa merg. La aflarea vestii, sotul devenit alb, a zambit sec.
Dupa ce mi-am cumparat biletul de avion, eu si cu doctorul meu am inceput sa corespondam prin intermediul e-mailului, mai intens si mai serios ca niciodata: sa cumparam 5 beri de persoana/zi sau 6? Cat whisky si cat rom sa luam la noi? Cristina, sa nu uiti sa-ti faci rost si de cateva costume de animalute! ANIMALUTE???
Desi ma pot lauda cu un trecut destul de tumultos in ceea ce priveste aventuri si petreceri nebune, am stiut sa-mi pastrez intotdeauna modestia si umilinta in fata nemarginitei lumii intregi, despre care am invatat ca poate fi infinit si coplesitor de surprinzatoare.
Simtind in mod constant ca-mi datorez corectitudine fata de sine, asadar fara a-mi nega natura salbatica a firii, m-am trezit din nou aruncandu-ma cu capul inainte spre necunoscut. Nici de data aceasta nu mi-am putut stapani adrenalina care imi pulsa puternic in vene -ma aflam la marginea prapastiei pentru unul dintre bungee jumping-urile vietii, fara nicio intentie in a refuza aceasta saritura a carei tentatie era nemarginit de mare.
Fiind prizoniere in masina pentru 6-7 ore numai ca sa intram la festival, prima observatie a mea si a prietenei mele a fost legata de furtuna de nisip care ne-a acoperit pe toti cei circa 50.000 de participanti ai asa-numitului oras Black Rock City pe care urma sa-l construim. Fusese prima data cand vazusem asa ceva -sau nu vazusem -pentru ca nu zareai nimic la jumatete de metru departare, iar instructiunile care ne-au fost date erau sa nu ne miscam. Creierul era pregatit pentru orice, dar oare plamanii erau?! -ma gandeam eu.
Dupa ritualul de initiere al "virginilor" Burners, printre care ne aflam si noi, de a ne tavali prin nisip si a face ingeri cu mainile si picioarele, si a bate clopotul de la intrare, am campat unde ne-a dus soarta, atat eram de debusolate. Orasul se vroia construit intr-un desert perfect arid (Black Rock Desert din statul Nevada, SUA), in forma unui cerc, iar casele, adica rulotele sau corturile, erau asezate simetric pe razele acestuia, din 15 in 15 minute conform orelor de ceas, iar cercurile concentrice erau sub forma literelor alfabetului. Asadar, fara sa stim nimic, am aflat mai apoi ca inaltasem steagul Romaniei la ora 8:00 cu litera J. Doua romance delicate intrasera brusc, fara sa aibe timp sa se dezmeticeasca sau sa realizeze, intr-un film science-fiction de genul Mad Max.
Americanii au o expresie: "I'm working for the Man", ceea ce vrea sa insemne ca "lucreaza pentru jupan, pentru asupritor", "the Man" simbolizand viata plina de reguli, constrangeri si lipsa de libertate pe care, cei mai multi dintre noi, o avem. De aici, si denumirea festivalului Burning Man, eveniment al liberei exprimari, punctul culminant al acestuia fiind redat de arderea Omului -constructie masiva de lemn, reprezentand hotararea si scopul suprem al participantilor la acest spectacol de proportii, de a-si construi o viata independenta, mai fericita, lipsita de frustrarile nascute din diferitele obligatii. Stiu, suna ca o secta.
Desi ma consider o persoana curajoasa, trebuie sa recunosc ca primele doua zile am fost cu adevarat speriata si am pus la indoiala, intr-un mod serios, capacitatea mea de a infrunta efectiv, fizic si mental, acest eveniment pana la sfarsitul lui. Am fost coplesita de manifestarea total libera a oamenilor, a personalitatilor, a fanteziilor, sexualitatii si nebuniei lor, atat existente, cat si inchipuite sau proaspat nascute. Fara limite, totul dus la extrem, cu forta luminii in intensitate: de la nuditate si competitie a piercingurilor din organele genitale, fetisuri cu blanite roz si a te imbraca si manifesta ca animalele, la consumul masiv de droguri de toate culorile si formele, direct din punga, si vestitele gang-banguri. Am inteles abia mai tarziu, ceea ce a contribuit la relaxarea mea totala, ca lumea, in ciuda manifestarii ei salbatice, era deosebit de pasnica. Nu te violeaza nimeni pentru ca au cu cine sa se sodomizeze, nu te drogheaza nimeni pentru ca au cu cine sa imparta aceasta bucurie, nu te agaseaza sau hartuieste nimeni pentru ca aceste notiuni, la Burning Man isi pierd din semnificatie. In schimb, inveti sa razi cu lacrimi, sa zambesti din tot sufletul, sa imbratisezi cu sinceritate, sa faci complimente dezinteresate, sa oferi si sa primesti cadouri, sa imparti sticla de Jack cu oricine doreste, sa realizezi ca nu mori fara dus si apa calda, sa accepti si sa iubesti diferentele intre oameni, sa intelegi ca ai nevoie de foarte putin ca sa fii cu adevarat fericit. O experienta cu adevarat hippie!
Mereu pe bicicleta, intr-o saptamana am parcurs abia un sfert din Oras, timp in care mi-am imbunatatit vocabularul cu termeni precum pee-funnel, eye-candy, torking si butt-chucking. Impreuna cu prieteni noi de toate varstele si nationalitatile, ne opream din loc in loc ca sa dansam, sa cunoastem alti oameni, sa degustam cocktailuri de diferite culori si texturi sau sa admiram multitudinea de constructii artistice care mai de care ciudate si inventive. De asemenea, eram fascinati de asa-numitele Art Cars in continua miscare, in care puteai sa te urci, sa-ti misti corpul in nestire si sa te lasi pierdut intr-o lume unica, magica, pe muzica trance sau dub step.
Deloc o experienta spirituala, Burning Man a adus totusi in discutie subiecte gen religie, meditatie si vipassana. Am aflat ca unul dintre aspectele intelepciunii conform religiei budiste se bazeaza pe necesitatea lipsei de atasament fata de trairi, lucruri sau oameni, cu scopul evitarii suferintei. Sau ceva asemanator.
Asadar, cu lacrimi in ochi, mi-am imbratisat de ramas bun noii mei buni prieteni -englezul absolvent de Oxford, americanul invartitor de faclii ("fire-spinner"), producatorul de film din L.A si al lui prieten din San Francisco, americanul Barney care isi merita pe deplin numele, si un mandru fotograf rus, in acelasi timp incercand sa exersez intelepciunea budista.
Ne-am promis sa ne revedem anul urmator, dar gandesc ca sunt sanse mari sa nu ii mai vad niciodata in viata mea. Desi Burning Man a reprezentat cea mai mare nebunie la care am luat parte pana acum, sunt convinsa ca, undeva in lumea asta, exista si alte aventuri pe care nu voi putea sa mi le refuz.
Pe masura ce orele de iesire din Black Rock City treceau, indepartandu-ma tot mai mult cu masina de aceasta saptamana de film, rupta total de realitatea in care traiesc, cu gol in stomac si tristete apasatoare, printre altele, am realizat ca Buddha nu conteaza pentru mine.
Cu drag,
Sparkle (numele de Burner).
