Organizarea nuntii mi s-a parut cel mai dificil lucru pe
care a trebuit sa-l fac vreodata. Am inceput cu entuziasm si am terminat cu o
mare durere de cap datorata stresului, durere pe care si acum, dupa o luna,
parca inca o resimt. Ba chiar la jumatatea drumului am vrut sa ne razgandim;
daca nu ar fi fost dupa prietenii nostrii care traiesc prin alte tarii si care
isi cumparasera déjà biletele de avion, cu siguranta am fi facut-o. Nebunie
curata!
In primul rand, ca sa inteleaga toata lumea, trebuie sa mentionez
faptul ca niciodata, copil fiind, nu am visat si nu mi-am imaginat ori
preplanificat “cea mai frumoasa zi din viata mea” cum spun majoritatea
femeilor, mai exact nunta. Mie imi placeau pistoalele si catanele, nu
printesele roz si baghetele fermecate. Si sincera sa fiu, pana acum un an, nici
nu credeam in institutia casatoriei. Atata timp cat nu punem subiectul religios
in discutie, cand un El si o Ea se indragostesc, devin prieteni buni si se
inteleg de minune locuind impreuna, cu ce contribuie la fericirea lor si ce
garantie suplimentara, ca vor ramane impreuna pana la adanci batraneti, primesc printr-un simplu certificat?
Asadar, totul a inceput in momentul in care, anul trecut,
fix de ziua mea de nastere, inotand cu iubitul in Marea Ionica, intr-un moment
de-al nostru de liniste si imbratisare, in larg, viitorul meu sot de atunci a
scos de sub apa inelul, dupa care usor timid, desi nu pot intelege de ce, a
rostit magica intrebare. Plina de
uimire, nu am zis “da” din prima ci am tipat “cat timp ai inotat cu inelul in
maaarrreee?? Daca il scapaaaaiiii?!!!”… M-am bucurat mult; a fost o vacanta
frumoasa.
Apoi a urmat nebunia. Initial am mers pe ideea angajarii
unei organizatoare de nunti, dar la scurt timp am renuntat. Ea nu putea
organiza cununia religioasa in aer liber (cu un an in urma Patriarhia daduse o
hotarare prin care sa nu se mai oficializeze cununiile religioase in aer
liber), nu imi oferea florile dorite pentru ca erau extra-sezon (de parca traim
inca pe vremea comunismului cand mancam
numai roadele fiecarui anotimp fara posibilitatea de a creste in sere sau de a
importa!), nu putea face rost nici de scaune de bambus (de parca trebuia sa le
aduca din China!), nici de tort de biscuiti etc.
Sotul meu neavand nimic de obiectat stiind cat sunt femeile
de perfectioniste cand este vorba de organizari, m-am ocupat singura de
intregul eveniment. Astfel, dupa multe
griji si batai de cap, cu un buget alocat considerabil depasit, iata ca
Dumnezeu ne-a putut fi alaturi si in aer liber, am gasit si furnizor olandez
pentru flori, iar bambusul -ciudat!- dar
se gasea si in Romania… Control-freak-ul din mine este multumit si mandru caci
nunta a iesit foarte bine: am facut fata cu brio bliturilor nesfarsite si
momentelor in care am fost in centrul atentiei , momente pentru care imi
intiparisem pe fata un zambet de joker, nu am cazut, nu m-am impiedicat si nici
nu mi-am rupt rochia, nu am plans mult, si contrar asteptarilor, nici nu am
baut prea mult alcool. Singurul inconvenient, caci bineinteles ca nu putea iesi
totul perfect, a fost ca la ora 3 dimineata sforaiam déjà, fapt pentru care
buchetul meu nu a mai fost aruncat.
M-am trezit purtatoare de inel si fericita detinatoare a
certificatului de casatorie. Mi-am spus FE-LI-CI-TARI! Caci am reusit sa trec
cu bine peste acest eveniment pentru care nu ma credeam in stare, bineinteles,
nu pentru ca m-am maritat! Prea multa bataie de cap pentru a oficializa ceea ce
simteam déjà inca de la prima mea intalnire cu Alex…
Desi nu as mai repeta niciodata aceasta experienta , pe
langa faptul ca am slabit un kilogram de grasime din jurul coapselor (ca apoi,
in luna de miere, sa pun inapoi trei), pentru mine nunta a avut si alte
nenumarate beneficii: am putut realiza cine este cu adevarat alaturi de
sufletul nostru; datorita acelor cativa platitori de dar, eu si
sotul meu ne-am putut bucura de o minunata luna de miere la Marea Egee, iar la
urma dar nu pe ultimul loc, am putut scapa definitiv din jurul nostru de
anumiti asa-zisi “frati” sau “prieteni” care au dovedit contrariul.
Cea mai frumoasa zi din viata mea s-a sfarsit. Ce bine ca
mai sunt si altele!
