Nu-mi imaginam vreodata sa fie atat de greu sa iti gasesti un job.
De-a lungul timpului, am acordat sprijin multora, prieteni sau nu, in vederea gasirii de slujbe, ceea ce nu mi-a dat de gandit niciodata ca mie mi-ar putea fi aproape imposibil sa-mi gasesc un loc de munca pe plac, cu atat mai putin ca ma voi afla vreodata in situatia in care voi cauta acest lucru.
Iata ca apropiindu-ma de varsta de treizeci de ani, varsta pentru care, acum cincisprezece ani, planuisem sau, mai bine zis, visasem sa am primul meu milion de Euro, am realizat ca, din punct de vedere profesional, nu eram fericita. Fericirea, acea constanta
Astfel, sub influenta a prea multe carti scrise de Paulo Coelho, a revistelor feministe care ne indeamna la “rescrierea destinului” si “imbratisarea schimbarii”, sau, cel mai probabil, datorita unei nevroze dictate de perioada de tranzitie in varsta si gandire pe care o traiam, am luat hotararea sa plec fara a ma uita inapoi. Sub deviza ca niciodata nu este tarziu in viata pentru a face orice iti doresti, mi-am asumat riscurile schimbarii unui climat caldut, constant si total nesatisfacator in care traiam, in speranta unei cariere noi, unei vieti care sa-mi faca inima sa bata tare. Ce femeie curajoasa!
Exista o zicala islandeza care spune ca daca vremea este rea, trebuie sa astepti cinci minute. Desi unul dintre lucrurile cele mai importante pe care le-am invatat in perioada ce a urmat a fost sa am rabdare, nu am putut niciodata sa incetez a cugeta in privinta a ce se poate intampla cu adevarat dupa acele cinci minute de asteptare. Citind acest proverb, majoritatea dintre noi gandesc ca asteptarea merita intotdeauna, dar cine iti poate garanta si cum poti stii sigur ca vremea nu se va inrautati si mai tare? Pentru mine raspunsul este foarte simplu: niciodata nu poti stii sigur despre ce va urma. Orice decizie implica riscuri egale, indiferent de circumstante si de persoana care si le asuma.
Poate domnul Coelho nu se imbogateste degeaba vanzand milioane de carti care au la baza ideea schimbarii si a riscului asumat, ambele fiind descrise ca fiind benefice. Cert este faptul ca fiecare dintre noi detinem propriul discernamant si nu avem nevoie de sfatul nimanui in privinta vietii pe care vrem sa o traim, cu atat mai putin a unui scriitor de mana a doua.
Asadar, indiferent ca intri in categoria celor care iubesc riscul, sau in grupa celor cu gandirea probabil mai rationala decat a mea, carora, cu siguranta, nu degeaba statornicia le confera implinire, parerea mea este ca fiecare dintre noi detinem liber arbitrul unei vieti fericite. Indiferent ce aceasta fericire vrea sa insemne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu