Aflandu-ma intr-un coafor de cartier cu piciorul stang in mana unei pedichiuriste cu cinci ani mai mica decat mine, care ma facea, fara sa vreau, sa rostesc in gand rugaciunea “Tatal nostru” din simplul fapt a nu ma regasi taiata la degetelele mele fragile si finute,… m-am surprins citind un articol al unei reviste de duzina intitulat: IUBIREA INVINGE!, scris cu litere mari. Cred ca mi-am aruncat ochii pe el in primul rand pentru a nu mai fi atenta la lucratura migaloasa a celei ce presta servicii de calitate picioarelor mele, iar in al doilea rand pentru ca eram atat de contrariata acelei afirmatii care, in momentul de fatza ma scotea absolut din minti!
Stiu ca muriti de curiozitate si ca nu puteti sa va imaginati deloc despre ce ar putea fi vorba intr-un asemenea articol, ceea ce nu v-ar putea da pace si somn noaptea pana nu-l cititi. De aceea, pentru ca tin la voi si sunt numai dragoste astazi, va voi elucida misterul: era vorba despre o Ea –studenta sarguincioasa din provincie, care de mic copil s-a luptat cu greutatile vietii pentru a-si construi un trai mai bun, inarmata cu vise marete, forta interioara de nezdruncinat, cat si frumusete naturala rara si nedescoperita…Ce altceva putea spune subsemnatul articolului daca nu, ca era deosebit de frumoasa!? Doar nu putea scrie populatiei dornice de literatura aleasa despre o tocilara stramba a carei naturalete pura era data de stratul blanei de pe picioare, nu? Facand o paranteza, vreau sa mentionez ca am vazut prin camine studentesti tinere si mandre domnisoare, proaspat venite de la pieptul mumei care posedau bogatie de “puf” (ca sa-I zic asa, intr-un mod elegant) pe intregul corp, care citez: le era dovada “femeii focoase (whatever that means!) si feminine”…Deci, in caz ca nu stiati deja, astfel de femei nu sunt doar un mit!Chiar exista si sunt printre voi!
Revenind la descrierea tinerei nefericite in cauza, iata ca descoperim ca era si nepangarita sau cum vreti sa-I spuneti, cu toate ca ajunsese la o varsta destul de avansata. Primise o educatie aleasa (ceea ce ma facea sa ma intreb de unde atata educatie aleasa daca muma-sa o punea sa-I cante vacii cat timp o mulgea pt ca animalul sa fie relaxat si necrispat!?) prin care intelesese ea ca placerea fizica este pacat, iar ca intr-o buna zi va intalni acel unul si singurul barbat adevarat care o va lua de sotie si o va iubi pana la adanci batraneti pentru care merita sa se roage la Doamne-Doamne in fiecare noapte inainte de culcare. Era o romantica desavarsita, iar toti cei ce o cunosteau ar fi spus usor despre ea ca e cu adevarat “speciala”…
Iata ca de unde nu sare iepurele, aparu intr-o buna zi El –Carlos, spaniolul cu sange fierbinte dornic de naturaletea unei Marie de pe plaiuri mioritice. S-au cunoscut pe messenger, caci da, de la vaca poti trece direct la messenger daca esti destul de istet, iar cateva saptamani le-au fost de ajuns pt ca amandoi sa inteleaga ca sunt suflete-pereche si ca nu pot trai unul fara celalalt. Cum deasemenea nu va puteti imagina, Maria si Carlos s-au casatorit, avand o nunta ca-n povesti dar cu cerc restrans de invitati pentru ca toti sa se bucure de trei zile si trei nopti pe iahtul mirelui (in mod surprinzator Carlos era si bogat!). El final.
Ma bucur nespus pentru deflorarea Mariei ,cat si pentru gasirea fericirii adevarate…Si fetelor, trebuie sa recunoastem ca ea reprezinta un adevarat model pentru noi toate, dovada vie a faptului ca daca nu renunti la vise si crezi in deajuns de mult in tine si in parul tau de pe picioare poti ajunge sa traiesti pe iahturi, cat si mai mult, iti poti intalni si sufletul-pereche! Bravo Marie!
Dupa jumatate de ora de delectat creieru-mi cu o lectura relaxanta, senina si optimista de vara, iata ca pedichiurista nu ma taiase chiar rau. Vorba ei :”te-am mai ciupit ici-colo, dar nu mori pana te mariti! Hihi!”.
Am achitat serviciile la casa…, draguta cum sunt, am dat si prestatoarei o mini-spaga gandind in sinea mea ca sunt bani “de la mine pentru Maria si Carlos, fara numar!”, apoi in multumirile acesteia, am parasit coaforul de a carui servicii si reviste ma pot lipsi cu usurintza de aici in colo.
In incheiere as vrea sa precizez ca nu cred absolut deloc in aceste cacaturi. Cacaturi de povesti, cacaturi de reviste, cacaturi de coaforuri. A da! Si cacaturi de suflete-pereche!
PS: coaforul este la Sebastian, colt cu Rahova.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu