Eu si prietena mea

Prima mea intalnire cu Mancarea, din cate imi amintesc, a fost dragoste la prima vedere.

Eram prin vara lui ’87 cand tatal meu, datorita oportunitatiilor ce ii erau oferite sau le oferea, si-a dat toti banii de diurna deplasarii lui in Statele Unite pe dulciurile pentru mine si frate-meu. Atunci m-am indragostit iremediabil de Toblerone-ul alb, mai mult decat cel de ciocolata, de toate sortimentele ce mi-au fost date sa vad si sa gust (in cazul meu –sa infulec) de Cote d’Or, de Halls-ul roz pe care il rontaiam rapid pana ma ustura limba si imi dadeau lacrimile, de pachetul gigant de wrigley’s spermint alb, ale carui zece gume le mestecam simultan, drept rezultat, nu o data era sa ma inec si sa mor. Noroc cu frate-meu care era obisnuit sa mi-o mai traga dupa cocoasa, caci lui ii sunt recunoscatoare pentru clipele de calitate pe care, dupa 20 de ani, inca le mai avem si le vom avea in vecii vecilor, Amin!

Oh, Doamne, si ce alta placere mai mare si mai sublima putea exista pe pamant pentru un copil de 5 ani daca nu savurarea primului pahar de Coca Cola rece?!! Tin minte ca, la solicitarea noastra, o puneam pe mama sa ne imparta mie si lui frate-meu ,cu palnia, acel un litru si jumatate de cola, in doua cantitati egale, jumatati pentru care existau mereu certuri legate de milimetrii in plus sau in minus…Imediat dupa Toblerone, aveam sa ma declar fan convins si infocat al acestei bauturi dulci-amarui de un maro-roscat perfect, la acest fapt fiindu-mi martor stomacul, care dupa prea multi ani de la primul pahar baut, inca suporta consecintele.

Dupa cum v-ati dat seama, va marturisesc ca sunt o mancacioasa. Mancarea este prietena mea. Datorita ei am crescut (mai putin in inaltime si mai mult in celelalte dimensiuni), tot ea m-a consolat in probleme de familie sau in povestile de dragoste din adolescenta, mai mult sau mai putin inchipuite, si ea e cea care…mi-a dat placere cand nu o obtineam din alta parte. Mananc cu drag orice, nu refuz nimic. Nu stiu care e mancarea mea preferata, pentru ca eu o “prefer” pe toata. Imi iubesc prietena.

Acum, nu mi-ar placea sa va imaginati ca as fi vreo vacuta milka (Oh, Milka!). Am prieteni care ma considera slaba si de cate ori ma vait ca nu as fi asa, tipa, urla si fac ca toate alea, ca “nu ma mai suporta cu gandirea asta defecta!”, ca “am nevoie de psiholog!”, ca bla bla bla… Poate totusi ar trebui sa give it a try cu psihologul, dar neaparat impreuna cu prietenii mei! Se pare ca au si ei nevoie.

Parerea mea este ca toata lumea are cate o problema a ei. Asta este, face it: traim intr-o lume cu probleme pe care trebuie sa o acceptam, poate sa incercam sa o indreptam, iar daca acest lucru nu este posibil, trebuie sa invatam sa o iubim asa cum este. Adica, drept exemplu, eu inca invat sa il accept pe frate-meu asa cum este! 

Cu riscul ca dramatizez un pic textul, povestesc despre un prieten care seara, in club, atunci cand bea alcool, nu se mai poate opri, iar mancacioasa de mine il iubeste asa cum este, trecand peste defecte si considerand ca valoarea lui ca om ii depaseste cu mult defectul. Povestesc despre un prieten care nu respecta femeile, vazandu-le doar ca bucati de carne cu sani si parte dorsala, dar mancacioasa de mine il apreciaza pentru perseverenta, ambitia si forta cu care lupta pentru a-si face cariera si a-si schimba statutul social. Povestesc despre o prietena care isi admira frumusetea si se iubeste atat de mult incat nu mai poate iubi pe altcineva, dar mancacioasa de mine o admira pentru ca e constienta de valoarea ei si pentru felul in care se foloseste de ceea ce i-a dat Mama Natura pentru a-si atinge scopurile si pentru ca, in lumea ei, sa fie fericita. Povestesc despre o prietena care interpreteaza mii de roluri si se joaca cu mintile barbatilor, abandonandu-i pe toti si facandu-i sa sufere, dar mancacioasa de mine este dependenta de prezenta ei vulcanica si de iubirea ei pentru viata si prietenie. Povestesc despre o prietena care, de multe ori, sufoca si hartuieste oamenii pe care ii iubeste, ceea ce duce la indepartarea acestora, implicit la disperarea ei extrema, dar mancacioasa de mine iubeste sufletul ei curat, de copil, dornic de dragostea cea mai curata si puterea ei de a visa. Povestesc despre un prieten care aduna suparare in suflet ca apoi sa nu-si poata stapani furia si sa aibe izbugniri violente, dar mancacioasa de mine incearca sa ii inteleaga mereu motivele si da dovada de dragoste neconditionata.

Sunt multe exemple de dat, sunt multe povesti de spus. Cert este ca toti avem povestea noastra, toti si toate au o problema a lor, ca vrem sau nu sa acceptam asta.

In ciuda a toate acestea, desi cam prea hippie pentru cei mai multi dintre voi, mesajul si indemnul meu este sa invatam sa fim mai buni si sa iubim mai mult si neconditionat pe oricine. Chiar si pe noi insine!

Acestea fiind spuse, eu si prietena mea Mancarea (de data asta, o punga de 200g de nachos pe sfarsite), va multumim pentru atentie si va dorim sa fiti in continuare voi! Vor exista intotdeauna oameni care sa va iubeasca neconditionat.