Fost coleg de facultate, actual prieten pe viata, urma sa fie trimis de catre serviciul lui din Chisinau pentru o saptamana la Kiev, capitala Ucrainei bineinteles. I-a venit sa ma intrebe intr-un mail daca nu cumva as vrea sa ma intalnesc cu el, dupa mai bine de trei ani, in acest oras despre a carui tara nu aveam nici un habar. Evident ca nu l-am putut refuza, ca de altfel orice alt lucru in viata.
Si iata-ma dupa trei zile, blestemandu-mi zilele, in cuseta de clasa intai care dupa parerea mea era de clasa minus trei, a trenului cu destinatia finala Moscova. 27 de ore -niet vagon restaurant, niet apa de spalat dinti, niet geam cu deschidere pentru o gura (Dumnezeule, macar una!) de aer. In schimb -da ucrainienilor si rusilor mirosind a tocanitzo-transpiratie, galagiosi, fumatori, care imi bateau noaptea la usa oferindu-mi mere, da ceaiului gratuit servit in cana metalica sculptata, ca de biserica, da stingerii luminii la ora 21 anuntand ora de culcare. Nu voi mai lua niciodata in considerare ca optiune, la drum lung, trenul. Asta clar.
Intr-un sfasit, bucurandu-ma de aer curat, am pasit cu pasi timizi pe peronul garii centrale din Kiev. Dupa ce m-am invartit putin in jurul gurii de metrou nerecunoscand-o datorita faptului ca denumirea era in chirilica, din nefericire am luat parte la un mini-macel la intrarea de 15 minute in cadrul caruia oamenii se calcau si ma calcau efectiv in picioare, urmand apoi o coada de alte 15 minute la casa de bilete. Bun, am trecut si peste asta.
In continuare aveam sa remarc adancimea scarilor rulante (afland mai tarziu ca metroul din Kiev este cel mai adanc din lume, la 107 m sub pamant, fiind folosit ca adapost de bombardamente in al 2lea razboi mondial), cat si statii de metrou-muzeu, foarte frumoase, cu sculpturi in piatra, candelabre si mozaicuri.
Ratacindu-ma putin, caci se pare ca in Ucraina nimeni nu vorbeste limba engleza, deci nimeni nu ma putea indruma, am reusit sa ies si din metrou, ajungand in scurt timp in cartierul denumit Podol, cartier din zona veche a orasului Kiev care se vrea asemanat cu Montmartre din Paris. Am fost in Paris, si ei bine nu exista nicio asemanare intre Podol si Montmartre, dar totusi este surprinzator de frumos si in Podol: stradute cu piatra cubica pe deal, mici galerii de arta si artisti anonimi pictand turisti, biserici si catedrale care mai de care impunatoare (Sf Sofia, Sf Michael, Biserica din piatra Desiatynna care dateaza din anul 979, Biserica Sf Andrei etc.) datand de secole bune, tarabe cu diverse suveniruri, bistro-uri si cafenele intime, pisici grase si prietenoase, culori pastelate, mirosuri vechi, totul incadrat intr-o atmosfera melancolica si linistita.
Mi-a placut mult ca orasul Kiev este un oras foarte verde si cu multe parcuri, traficul nu este aglomerat, oamenii nu par multi, iar aerul este mult mai curat ca la Bucuresti. M-am putut bucura de cateva zile in care nu am facut decat sa strabat orasul in lung si in lat, la picior, cu harta in mana, oras plin de statui masive din piatra sau bronz majoritatea ilustrand scene de razboi, catedrale ale caror culori predominante fiind albastrul turcoaz, albul si visiniul, iar cupolele fiind aurite, cat si tot felul de monumente si cladiri pe care nu puteam sa nu le fotografiez, nestiind neaparat ce reprezinta. Privirea imi era mereu furata de imagini al caror mister era graitor. Daca as putea descrie Kievul toamna prin doua cuvinte acestea ar fi: melancolie si mister.
De asemenea am ramas placut surprinsa de Manastirea Lavra Pecerska care intemeiata in anul 1051, este cea mai veche manastire ruseasca, cat si de Muzeul Marelui Razboi pentru Apararea Patriei si a lui gigantica statuie Mama Patrie de 102 metri inaltime cantarind 530 de tone. Pot spune ca acest intins parc in cadrul caruia se afla statuia Mamei Patrie si unde rasunau in surdina cantece de razboi rusesti, reprezinta unul dintre cele mai frumoase locuri vazute de mine vreodata.
Referitor la oameni, Kievul este mandrul posesor de femei incredibil de feminine si frumoase, dar cu privire goala. Sunt triste, tacute, merg pe strada fara sa priveasca alti oameni in ochi, iar timp de 2a zile cat am umblat pe strazile Kievului, am vazut trei ucrainence plangand tacut. Si poarta tocuri. Toate. Cred ca sunt cele mai frumoase femei pe care le-am vazut in vreo tara.
Barbatii ucraineni poarta vestita si vesnica freza cu breton si chica la spate. Oare de ce? Incercand sa aflu raspunsul la aceasta intrebare, chiar am avut ocazia sa port o conversatie destul de, sa zicem, interesanta, cu un ucrainean care desi locuia in Canada de doi ani de zile, in continuare isi purta cu mandrie oribila frizura. Bineinteles ca m-am abtinut sa nu rad cand mi-a raspuns ca majoritatea barbatilor isi poarte parul asa pentru ca vad in reviste astfel de frizuri si …“pentru ca e cool”. Hilarious! Si WTF, ce fel de reviste citesc ei?! Oricum, trebuia sa fiti acolo sa auziti pronuntia ruseasca la englezescul “cool”! Si acum imi rasuna in minte, si rad…
De asemenea, acesti barbati au obrajii vesnic imbojorati, figura dura sau vor sa para asa, nu am putut sa-mi dau seama bine, se cred mai destepti decat ceilalti europeni (auzi tu, au vrut sa-mi vanda o umbrela no name cu 50 de dolari!), beau bere pe strada ziua in amiaza mare, chiar merg grabiti pe strada cu sticla de bere Slavutich in mana, iar multi mananca la pranz pateuri fornetti (toate Fornetti-urile au mereu coada) insotite de o sticla de 1litru de bulion. Da, bulion. Un lucru bun: ucrainenii nu abordeaza si nu hartuiesc femeile pe strada, si asta nu din educatie buna, ci din tendinta si dorinta lor de atitudine macho, superioara femeilor.
In Kiev exista obsesia masinilor Hummer, ceea ce ma face sa ma intreb, de unde atatia bani cand salariul minim pe economie este de 100 de dolari, adica 500 de grivne, adica 500 de mii de copeici?!
Ucraineni nu vorbesc engleza. Niet engleschi, niet frantzuschi.
Ucrainienii au bere buna (recomand Slavutich), iar pe strazile din preajma Pietei Independentei gasesti o competitie acerba a multor puburi foarte dragute, unde desi seara canta live si incearca sa faca atmosfera de petrecere diferite formatii, clientii par foarte seriosi si absorbiti total de conversatii. Noroc cu turistii romani (adica fac referire la mine, bineinteles), care mai aplauda, lauda, socializeaza si lasa spaga. Ei sunt raza de soare a puburilor ucrainene! :)
Orasul Kiev mi s-a parut foarte curat, aerul mult mai respirabil ca in Bucuresti, traficul mult mai liber, soferii calmi, iar oamenii pe strada putini. Numai la metrou vedeai si simteai puhoi de oameni.
Din pacate, intr-o zi de joi a trebuit sa-mi iau ramas-bun de la prietenul meu care mi-a fost gazda in aceasta aventura numita Kiev. Am coborat dealul din Podol cu pasi marunti, admirand din nou si memorand frumusetea cladirilor si atmosfera melancolica a acestor strazi si locuri care mi-au incantat privirea si mi-au satisfacut setea de cunoastere, pentru cateva zile. Urma sa ma confrunt din nou cu cosmarul metroului, dar gandul la acest lucru parca nu ma mai speria la fel de mult ca la sosirea mea, in prima zi. Ma familiarizasem deja putin cu oamenii si modul lor de a interactiona, mersul lor, privirile lor, dar cu toate acestea ei tot aveau sa se uite intrebator la mine. Cred ca realizau ca nu sunt de-a lor. Ma gandesc ca ma tradau UGG-urile mele blanoase din picioare. Da, asta trebuie sa fie.
Adicatelea* , dupa cateva zile petrecute in capitala unei tari din fosta Uniunea a Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), vreau sa recomand celor pasionati de calatorii si aventura, sa ia in considerare si optiunea orasului Kiev, nu numai atractiile turistice arhicunoscute de toata lumea gen Viena, Paris etc. Acest oras are intr-adevar o frumusete aparte, atat a oamenilor cat si a locurilor.
La intoarcerea cu trenul, evident ca mi-am blestemat din nou zilele pentru aceasta optiune de transport aleasa, care desi e mult mai ieftina decat avionul (diferenta de 250 de euro), NU SE MERITA. Trenurile cu destinatia Moscova, sau la intoarcere, cu destinatia Sofia, sunt trenuri vechi care nu poseda clasa intai si nici vagon restaurant. 27 de ore mi-am portionat mcnugget’s-urile pentru mic dejun si pranz, paginile de carte, nu am facut baie, am exersat mima din copilarie incercand sa comunic cu diversii colegi de compartiment (cel mai dragut a fost rusul de 140 de kg care sforaia sub patul meu si care si el, imi oferea mere), iar in ultimele 4 ore de drum am suferit de sete.
Colac peste pupaza, cred ca pana si drumul la intoarcere spre Bucuresti a facut parte din intreaga aventura a Kievului, aventura care….. mi-a placut.
*mi-am dorit dintotdeauna sa introduc undeva in text acest cuvant rostit foarte des de profesoara mea de romana din liceu :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu