Natasha in Beirut

Dupa ani de prietenie cu dl. Doctor libanez, din nefericire pentru mine, acesta a trebuit sa paraseasca Romania, pentru a-si echivala studiile in Liban, ca apoi sa spere la o cariera in Franta. Astfel, la cateva luni dupa ce plecase, chelul meu prieten belgian mi-a propus sa facem o vizita fratelui nostru. Cu toate ca destinatia avea sa fie Liban, tara in care Ministerul Afacerilor Externe ne avertizeaza sa evitam calatoriile, date fiind “riscurile din regiunile afectate de prezenta minelor si a munitiei neexplodate”, mi-am spus ca nu pot sa-mi refuz o asemenea aventura…

Si iata ca intr-o joi noapte, dupa o escala la Istanbul si 5 beri Efes mai tarziu, am ajuns in sfarsit pe aeroportul Rafic Hariri, unde fratele nostru, cu 10 kg in plus si par (acum) mare si cret, ne-a intampinat bucuros.

Direct de pe aeroport, am mers intr-un club de fite numit “Le Palais”, unde masa costa 500 de euro, sticla de whisky 200 euro. Prima mea reactie a fost, jur, ca am ajuns in Paradis. Si nu pentru ca era scump, ci pentru ca, fetelor, Libanul este un Paradis plin cu Adonisi vanjosi de greutate medie 100kg si inaltime 1,90m! Incredibil dar adevarat! Oh well, dat fiind faptul ca eram insotita de barbati, a trebuit sa ma abtin la comentarii, asa ca am inghitit in sec si am sorbit in continuare din paharul meu de whisky, doar clatindu-mi ochii prin jur… (Aviz barbatilor: nici femeile nu sunt mai prejos, toate fiind inalte, brunete, stilate, rafinate, numai ca, am aflat mai tarziu, ca acestea se vor plimbate si cucerite pe multi bani)

Urmatoarea zi, in asteptarea gazdelor, am hotarat sa ies sa ma plimb putin in speranta de a gasi o cafenea… Cum am fost cazati in cartierul Tabarja de la periferia nordica a Beirutului (bine ca nu era sud –vezi M.A.E!), am constatat cu stupoare faptul ca, inaintand cu pasi timizi pe strada, am fost convinsa de privirile localnicilor si buticarilor sa ma intorc inapoi la hotelul meu. Multora le paream rusoaica (cum au si spus-o), afland mai apoi ca acest lucru nu era chiar bun, caci prostituatele din Liban in momentul de fata sunt in mare parte rusoaice... O ultima incercare a fost cand am dat sa cumpar cafea si aveam doar o bancnota de 100 USD, ceea ce a provocat rasul ironic al vanzatorului si exclamatia “Mafiaaaaa….”. Ok, deci in continuare cu pofta de cafea m-am intors cuminte la camera mea din Hotelul St. Paul.

Noroc cu prietenii nostrii din Liban care au avut grija de noi si care ne-au rasfatat plimbandu-ne peste tot, prin intermediul carora am cunoscut adevaratul Liban! Trebuie sa recunosc ca inafara de razboiul cu Israelul, sau razboaiele civile dintre musulmani si crestini, nu stiam absolut nimic despre aceasta tara. Fac o paranteza si mentionez de prietena mea Mirela care mi-a spus inainte sa plec, sa nu care cumva sa raman acolo pentru mai putin de cinci camile, afland mai apoi ca Libanul NU ARE CAMILE…sau de sugestia unora sa imi acopar corpul cat mai mult, cand defapt in Liban FEMEILE NU SE ACOPERA (90% din populatie fiind crestina)… sau de gluma prietenului meu, care la vederea luminilor Beirutului la aterizarea avionului, s-a mirat spunand “lumini?! sigur nu sunt lumanari?!”… sau de sms-ul primit de la o alta prietena, tot sub forma de gluma, intrebandu-ma daca am vazut deja Piramidele…etc. Un fapt este clar: din nefericire, industria turismului in Liban nu este dezvoltata desi ar avea potential mare, iar parerea mea este ca tara aceasta ar avea mult de castigat cu putin mai multa reclama favorabila. Libanul este intr-adevar o tara interesanta si frumoasa, din toate punctele de vedere.

In primul rand, mentionez Pesterile Jeita descoperite incepand cu anul 1836. Cand am aflat ca trebuia sa platesc echivalentul in livre a 12 euro pentru o “simpla grota”, deja ma plangeam cu prietenul meu chel, calculand cate beri puteam bea de acesti bani… Ei bine, am ramas efectiv tampita, cu gura cascata in fata unui miracol al naturii! Am avansat prin pestera doar 1 km (ea avand vreo 7 km lungime), umiditatea devenind 80% iar aerul nerespirabil, remarcand o adancime de aprox. 2 kilometrii; ne-am plimbat si cu barca prin aceasta pestera vazand stalagmite si stalactite de mii de ani… Se poate vota ca aceste pesteri sa intre in cele 7 noi minuni ale lumii, in 2011, pe www.n7w.com .

Unul dintre lucrurile frumoase in Beirut este faptul ca desi oras la mare, poti lua telecabina, ca in 15 minute sa ajungi pe munte, unde principala atractie turistica este statuia Maicii Domnului denumita Harissa. Privelistea ce iti este data sa vezi de acolo este fantastica.

De asemenea, mentionez strada Monnot cu 180 de puburi. Desi beau destul de mult alcool pentru o femeie, spre rusinea mea, trebuie sa recunosc ca nu am putut intra in fiecare local al acestei strazi. Astfel, a ramas ca restul de 10 baruri sa le vad la urmatoarea mea vizita in Liban :D

Dintre punctele de atractie principala a night-life-ului libanez mentionez, pe langa Le Palais (joia petrecere hip-hop), Metis (muzica 80’s), Alcazar (unde serviciul Adonis-ilor este cel mai bun) si B018 (after-party). Peste tot este relativ scump, desi “rusoaicele” obtin bauturi din partea casei :D. Exemplu: un cocktail :aprox. 10 Euro. Recomand urmatoarele: Water-melon Martini, Kiwi-Caipi, faimosul Dudu Shot (f picant, cu maslina) si berea Almaza (4% alcool)

Mentionez ca lumea incepe sa dispara din baruri in jurul orei 2, ca dovada ca, libanezii desi petrecareti, spre deosebire de romani, mai sunt si responsabili.

Bineinteles ca de data aceasta, “shaorma cu de toate” de la Dristor a fost inlocuita cu un indeal festin pe numeTawook! Ce il face atat de bun este prospetimea, salatele diferite si condimentele. Pret aprox. 7 euro.

Am ales sa dormim doar 4-5 ore/zi, pentru ca sa ne ramana timp de vazut cat puteam de mult din aceasta tara de aprox. 200km pe 80 km. Astfel, am ajuns si la celebrele stangi Raouche, cat si prin munti, la manastiri in stanca ce datau din secolul 4. Urma sa vedem si cedrii –copacii masivi cu durata de viata 3000 ani, numai ca ni s-a defectat masina intr-un sat (sat in care am dat de o batranica de 80 de ani care vorbea o engleza perfecta si care mi-a facut cunostinta cu cei 4 Adonisi ai ei, toti neinsurati), si am lasat-o pe alta data.

In Bucuresti am avut ocazia sa merg de cateva ori la restaurante libaneze, dar mancarea de acolo nu se compara cu cea din Liban. In aceasta tara am descoperit o bucatarie libaneza foarte sanatoasa si gustoasa (mai putin ficatul crud), bazata in special pe salate. Fiind servita pana la refuz in farfurie, am degustat, in ordinea preferintelor, urmatoarele:

- Madua: carne cruda de vita preparata cu condimente, servita cu mana printr-o bucatica de lipie (un fel de biftec tartar);

- Kebbe: un fel de chiftea cu crusta crocanta;

- Fatoush: salata de patrunjel;

- Manchoushe : placinta cu branza sarata (gen scovearca);

- Achidene: fruct portocaliu, seamana la gust cu caisa.

De mentionat este varietatea de carne cruda servita pe masa si devorata de barbati. Nu este de mirare de ce arata toti ca Tarzan!

Nu stiu daca “rusoaica” de mine era frumoasa in ochii lor, dar cert este ca am fost tratata ca o printesa. Mi se cumparau si culegeau flori, mi se pupa mana, mi se deschidea usa la masina, eram insotita pe strada (ca si cum in Romania nu m-am invatat sa merg singura) etc. Am aflat mai apoi, ca desi femeile in Liban sunt inselate intr-un mod mutual acceptat, de asemenea sunt foarte apreciate, respectate si rasfatate de catre barbati.

Viata in Liban este mai scumpa decat in Belgia, Se observa diferente mari intre clasele sociale: ori saraci (conduc Renault 12) ori f bogati (cei care isi permit sa iasa in cluburi si sa aiba obsesia masinilor 4x4).

O alta bila neagra acordata Libanului, ar fi traficul, in Beirut existand ambuteiaje mai mari decat in Bucuresti, desi aceasta tara are doar aprox. 3 mil de locuitori, alti 15 mil de libanezi traind in alte tari. Majoritatea locuitorilor au masina proprie, transportul in comun este aproape inexistent, metroul este doar un vis, regulile de circulatie nu sunt respectate nici macar de soferii de taxi.

Opririle masinilor de catre militarii innarmati pentru verificari de rutina poate constitui o alta bila neagra, dar nu si in cazul meu.

Concluzia mea despre aceasta tara este ca m-a luat prin surprindere intr-un mod placut, si desi a trebuit sa-mi mint familia, datorita riscurilor de bombardamente, ca eram in Grenoble (Franta), cand defapt eram in Beirut (Liban), se pare ca va trebui sa mai gasesc o miciuna si pentru data viitoare. Cum spuneam, mai am inca de vazut cedrii, de pasit in 10 baruri si sa ma mai las inca o data pe mana prietenului meu libanez in speranta unor noi aventuri.

Asadar, cine vrea night-life din plin, sa intalneasca barbati gentlemani si femei extraordinar de frumoase imbricate in creatii Ellie Saab, cat si oameni foarte ospitalieri, sa guste mancare buna, sa-si clateasca ochii cu peisaje minunate… Libanul trebuie sa fie si el pe lista tarilor de vizitat.

In incheiere, pentru cei interesati, mentionez totusi zonele pe care nu ar trebui sa indrazniti sa puneti piciorul :))

Acestea sunt:

- Suburbiile sudului Beirutului;

-Valea Bekaa;

- Zona orasului Tripoli (N Libanului);

- Sudul tarii (Saida, S raului Litani);

- taberele de refugiati.

Bafta!!!