Anul lui Dumnezeu 2010

Ca in fiecare an, ma regasesc mereu dimineata devreme la birou, in primele zile ale lui ianuarie.

Liniste deplina. Parchez masina, mangai cainii vagabonzi ce ma intampina dand din coada, bucurosi, in speranta unor resturi de mancare, ascult scartaitul zapezii de sub bocancii mei albastrii in timp ce pasesc spre intrare, unde din nou ajung sperand, ca macar odata, din clinchetul zecilor de chei, sa o nimeresc din prima pe cea buna. Ceea ce nu se intampla niciodata.

Acum ceva timp ma credeam invincibila. Auzeam in jurul meu vorbindu-se despre semnele aparitiei unei crize financiare tot mai apropiate. Ma gandeam “hmmm…criza financiarrrrra…suna a prajitura frantuzeasca!”. Habar n-aveam ca urma sa fiu lovita peste asteptarile mele. Mai mult decat atat, criza traversata anul trecut nu s-a limitat a fi doar o “prajitura frantuzeasca”, ci mi-a daunat si sufletului, relatiilor personale.

Asadar, viata m-a invatat ca azi poti sa ai totul, iar maine sa nu mai ai nimic. Cardul Gold, calatoriile, pantofii multicolori, luxul timpului liber si a cartilor citite, noptile pierdute in cluburi si diminetile tarzii, mesele linistite, duminica in familie, serile de vara inecate in bere, prietenii pe care ii credeai pentru totdeauna etc, toate pot disparea intr-o clipa.

Ma gandesc cu optimism ca poate abia acum, la 28 de ani, m-am maturizat cu adevarat, dar cert este ca am trait un an revolutionar din toate punctele de vedere: mi-a revolutionat gandurile si am putut lasa in urma amintiri ce nu aveau sa revina niciodata ; mi-a revolutionat perceptia asupra muncii, intelegand ca in orice domeniu, pentru a construi, trebuie depus efort ; mi-a revolutionat sentimentele pentru oameni, care desi raspandite in tot mai putine locuri, sunt tot mai puternice ; mi-a revolutionat imaginea asupra dragostei adevarate, constientizand ca familia reprezinta acea una singura nelimitata si neconditionata iubire din lume ; mi-a revolutionat spiritul, ajungand tot mai mult la concluzia ca nimic nu este intamplator si ca toti existam cu un motiv ; mi-a revolutionat puterea de a visa, invatand ca toate realizarile au la baza un vis maret, iar lumea va apartine intotdeauna celor care viseaza ; mi-a revolutionat curajul de a iubi, considerand ca riscul asumat in scopul dobandirii fericirii, te poate aduce in calea sufletului tau pereche ; mi-a revolutionat ideea asupra vietii, despre care cred in continuare, cu desavarsire, ca ea reprezinta un dar care trebuie apreciat si savurat la maximum.

Tocmai am terminat de facut cafeaua si aud la radio cum din nou , de Boboteaza, la Mitropolie, asa-zisii enoriasi s-au calcat in picioare. Probabil se gandesc ca intrand in posesia a cat mai multa asa-zisei “ape sfiintite”, o sa scape de saracie si necazuri, nerealizand ca nici macar o baie intreaga in aceasta apa “prea-marita” nu ii poate feri de inevitabil.

E interesant cum, crestini sau nu, majoritatea dintre noi intoarcem fata catre Dumnezeu numai cand dam de greutati. In cazul meu, anul ce a trecut, in ciuda obstacolelor intalnite, nu a reusit decat sa ma faca sa constientizez si mai mult puterea Lui incontestabila.

Femeia lui Anatole France

“Femeia face lumea. Ea e suverana: nimic nu se face decat prin ea si pentru ea. Ori femeia este marea educatoare a barbatului; ea il invata virtutile incantatoare, politetea, discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare”.

Obisnuiam sa-l cred pe Anatole France…Desi la suprafata pare naiva, inocenta, credula, plapanda, fragila, uneori tematoare, tremuranda,… femeia este totul.

Sub aparenta unei fiinte ce implora ocrotire, mangaiere, calauzire, am stiut dintotdeuna ca Femeia, actor desavarsit, s-a nascut, prin menirea ei, cu o forta incontestabila si nemasurabila de a gasi in ea insasi resurse si solutii pentru satisfacerea oricarei necesitati.

In dragoste, Femeia este indelung rabdatoare, intelegatoare, cu capacitati supraomenesti de induratoare; ma face sa ma gandesc la fabula lui La Fontaine cu vulpea sireata care reuseste sa manance casul din ciocul unui corb mandru, dupa ce il convinge sa-i cante. Este ca o caprioara care alearga in ceasul mortii, pana cand vanatorul de pe urmele ei, pe nume Barbat, este prins de catre aceasta. Vanatul care devine vanator.

Femeia este sprijinul din umbra a marilor personalitati masculine, este prietenul de nadejde care stie sa asculte atunci cand nu exista alt auditoriu, este amicul tau din copilarie care continua sa-ti fie confident, este bucatarul sofisticat atunci cand nu iti doresti decat un sandvis, este copilul cu care razi si te pierzi tarziu in noapte in lumea play station-ului, este zambetul dulce asteptat toata ziua, este latura romantica a vietii tale care iti lasa scris un "te iubesc" lipit pe frigider, latura salbatica a vietii tale datorita careia te trezesti cu lenjerie de dantela in buzunarul pantalonului, este cadoul de sub pomul de Craciun, este craciunita imbracata in portjartiere rosii, este Lara Croft cu care faci dragoste, este surpriza berilor reci in noptile de vara torida, este mirosul unei fripturi in sange atunci cand ti-e foame, este melodia preferata pe care tocmai au bagat-o la radio cand esti prins in trafic, este pasa perfecta dinaintea unul gol in meciul de fotbal jucat cu baietii, este George Foreman pentru ca tu sa fii Cassius Clay……………….

Femeia nu vrea sa stie decat ca esti acolo pentru ea, si iti va da totul.

Azi, pentru mine, Anatole France e un bou.

Eu si prietena mea

Prima mea intalnire cu Mancarea, din cate imi amintesc, a fost dragoste la prima vedere.

Eram prin vara lui ’87 cand tatal meu, datorita oportunitatiilor ce ii erau oferite sau le oferea, si-a dat toti banii de diurna deplasarii lui in Statele Unite pe dulciurile pentru mine si frate-meu. Atunci m-am indragostit iremediabil de Toblerone-ul alb, mai mult decat cel de ciocolata, de toate sortimentele ce mi-au fost date sa vad si sa gust (in cazul meu –sa infulec) de Cote d’Or, de Halls-ul roz pe care il rontaiam rapid pana ma ustura limba si imi dadeau lacrimile, de pachetul gigant de wrigley’s spermint alb, ale carui zece gume le mestecam simultan, drept rezultat, nu o data era sa ma inec si sa mor. Noroc cu frate-meu care era obisnuit sa mi-o mai traga dupa cocoasa, caci lui ii sunt recunoscatoare pentru clipele de calitate pe care, dupa 20 de ani, inca le mai avem si le vom avea in vecii vecilor, Amin!

Oh, Doamne, si ce alta placere mai mare si mai sublima putea exista pe pamant pentru un copil de 5 ani daca nu savurarea primului pahar de Coca Cola rece?!! Tin minte ca, la solicitarea noastra, o puneam pe mama sa ne imparta mie si lui frate-meu ,cu palnia, acel un litru si jumatate de cola, in doua cantitati egale, jumatati pentru care existau mereu certuri legate de milimetrii in plus sau in minus…Imediat dupa Toblerone, aveam sa ma declar fan convins si infocat al acestei bauturi dulci-amarui de un maro-roscat perfect, la acest fapt fiindu-mi martor stomacul, care dupa prea multi ani de la primul pahar baut, inca suporta consecintele.

Dupa cum v-ati dat seama, va marturisesc ca sunt o mancacioasa. Mancarea este prietena mea. Datorita ei am crescut (mai putin in inaltime si mai mult in celelalte dimensiuni), tot ea m-a consolat in probleme de familie sau in povestile de dragoste din adolescenta, mai mult sau mai putin inchipuite, si ea e cea care…mi-a dat placere cand nu o obtineam din alta parte. Mananc cu drag orice, nu refuz nimic. Nu stiu care e mancarea mea preferata, pentru ca eu o “prefer” pe toata. Imi iubesc prietena.

Acum, nu mi-ar placea sa va imaginati ca as fi vreo vacuta milka (Oh, Milka!). Am prieteni care ma considera slaba si de cate ori ma vait ca nu as fi asa, tipa, urla si fac ca toate alea, ca “nu ma mai suporta cu gandirea asta defecta!”, ca “am nevoie de psiholog!”, ca bla bla bla… Poate totusi ar trebui sa give it a try cu psihologul, dar neaparat impreuna cu prietenii mei! Se pare ca au si ei nevoie.

Parerea mea este ca toata lumea are cate o problema a ei. Asta este, face it: traim intr-o lume cu probleme pe care trebuie sa o acceptam, poate sa incercam sa o indreptam, iar daca acest lucru nu este posibil, trebuie sa invatam sa o iubim asa cum este. Adica, drept exemplu, eu inca invat sa il accept pe frate-meu asa cum este! 

Cu riscul ca dramatizez un pic textul, povestesc despre un prieten care seara, in club, atunci cand bea alcool, nu se mai poate opri, iar mancacioasa de mine il iubeste asa cum este, trecand peste defecte si considerand ca valoarea lui ca om ii depaseste cu mult defectul. Povestesc despre un prieten care nu respecta femeile, vazandu-le doar ca bucati de carne cu sani si parte dorsala, dar mancacioasa de mine il apreciaza pentru perseverenta, ambitia si forta cu care lupta pentru a-si face cariera si a-si schimba statutul social. Povestesc despre o prietena care isi admira frumusetea si se iubeste atat de mult incat nu mai poate iubi pe altcineva, dar mancacioasa de mine o admira pentru ca e constienta de valoarea ei si pentru felul in care se foloseste de ceea ce i-a dat Mama Natura pentru a-si atinge scopurile si pentru ca, in lumea ei, sa fie fericita. Povestesc despre o prietena care interpreteaza mii de roluri si se joaca cu mintile barbatilor, abandonandu-i pe toti si facandu-i sa sufere, dar mancacioasa de mine este dependenta de prezenta ei vulcanica si de iubirea ei pentru viata si prietenie. Povestesc despre o prietena care, de multe ori, sufoca si hartuieste oamenii pe care ii iubeste, ceea ce duce la indepartarea acestora, implicit la disperarea ei extrema, dar mancacioasa de mine iubeste sufletul ei curat, de copil, dornic de dragostea cea mai curata si puterea ei de a visa. Povestesc despre un prieten care aduna suparare in suflet ca apoi sa nu-si poata stapani furia si sa aibe izbugniri violente, dar mancacioasa de mine incearca sa ii inteleaga mereu motivele si da dovada de dragoste neconditionata.

Sunt multe exemple de dat, sunt multe povesti de spus. Cert este ca toti avem povestea noastra, toti si toate au o problema a lor, ca vrem sau nu sa acceptam asta.

In ciuda a toate acestea, desi cam prea hippie pentru cei mai multi dintre voi, mesajul si indemnul meu este sa invatam sa fim mai buni si sa iubim mai mult si neconditionat pe oricine. Chiar si pe noi insine!

Acestea fiind spuse, eu si prietena mea Mancarea (de data asta, o punga de 200g de nachos pe sfarsite), va multumim pentru atentie si va dorim sa fiti in continuare voi! Vor exista intotdeauna oameni care sa va iubeasca neconditionat.

Odihneasca-se-n pace!

 A noua zi au inceput sa se usuce. Una cate una. Unele mai mult, altele mai putzin. De parca n-ar fi vrut sa moara, de parca ar fi tras cat mai mult de viata lor de noua zile pline de dragoste, ocrotire, zambete, mangaiere, speranta, caldura, lumina, ca sa cante in continuare de bucuria a ceea ce le-a dat Dumnezeu si sunt.

Apoi a venit ziua in care au inceput sa cada. Sa cada incet. De fapt, parca sa curga. Sa curga lin si in surdina ca niste lacrimi izvorate din speranta moarta a unei dragoste eterne. Si triste, o, cat de triste! Urlau si condamnau destinul -ce rost are o viata plina de culoare, cand totul, intr-o zi oarecare, subit va fi sortit sfarsitului dureros? Si astfel, suspinand si contempland asupra clipelor traite ce curand aveau sa devina amintiri dulci amarui, se vedeau una pe alta alunecand ushor in gol, ca un vals dansat pe un cantec de leagan, cu miscari fine, delicate, pana cand aveau sa fie adormite pentru totdeauna si sa atinga ………podeaua dormitorului meu.

Ieri, 24 februarie, am inmormantat trandafirii de la tine.

It happens into my big world

I’m laying on my big bed, into my big house, into the big neighbourhood and into my big world, listening in the dark a song of a wonderfully sweet sadness written by Nancy Sinatra.

I’m beautiful, the scent of my hair is beautiful, the red colour of my night shirt is beautiful, the night stand book is beautiful.

I’m sad.

I’m seeing him in my head how he kisses my tears, how he kisses my palm while I sleep, how he holds my hand with strength in the center of the city’s coffee-shop, how he clumsly brings me red tulips, how he strokes my hair into the cab, how he warms his feet under the blanket touching mine, how he holds me into his arms without saying any word, how he sniffs me, how he speaks to me in French while he touches my breasts, how he tickles my cheeks with his long black eyelashes, how he smiles to me with meaning, how he smiles to me with love, how he similes to me with fakeness while I take him photos, how he dances like freddie mercury, how he laughs, how he sings, how he kisses with passion, how he kisses like a child, how he makes love, how he looks at me in the train, how he looks at me in the trolley, how he raises my hair up while I talk to him in bed, how he hugs and kisses his brother after few beers, how he changes his mimicry while talking at out table, into our bar, into the mountain city, how his eyes glow while drawing the sketches of our future white house, how he changes his voice while talking to his mom at the telephone, how, late at night, he keeps my red sandals and purse into his hands, on the street of my big house, into the big neighbourhood, into my big world, waiting for us to go sleeping into my big bed………. I’m seeing him loving me without telling it.

It was just a dream. I woke up in tears into a late rainy morning and …. his scent and arms weren't there. There were someone else’s.

Memoriile unui astronaut

Ajunsese la 26 de ani sa fie, cel putin in ochii celorlalti, the dream girl. Carismatica, cu zambetul inocent si vesel, pasea in orice incapere ca si cum ii apartinea, starnea aprecieri, stralucea. Parul balai perfect, pielea fina, aramie, ce mirosea a bebelus, ochii verzi scanteietori, misterul timiditatii ei, zambetul relaxat si pofta de copil pentru rasul galagios si necontrolat, toate o transformau intr-o aparitie memorabila, unica.

Am cunoscut-o pe cand era in vizita la cea mai buna prietena a ei care, de cativa ani, locuia in Franta, in oraselul pe care ajunsese sa-l iubeasca atat de mult, Grenoble. Plina de entuziasm pentru viata si cu o incarcatura ne mai intalnita de povesti a caror protagonista era, avea sa ma cucereasca din prima clipa.

Intr-o seara ploioasa de iunie, in barul campusului universitar unde lucram la acea vreme, mi-a fost dat sa-i aud pentru prima data rasul, cand, impreuna cu prietena ei intrase brusc si galagioasa in local, izbind usa de perete. Se asezase in fata mea, la aceeasi masa, cu spatele drept si picioarele unul peste altul, avand o tzinuta rafinata, studiata. Dupa ce mi-a fost prezentata, imi tot evita contactul vizual, pana cand am urmat-o la toaleta unde am reusit sa o abordez direct. Ma fascina. Ne vorbeam in engleza, iar accentul ei est european, cu ezitari in exprimare, ma ravasea. Vroiam sa o cunosc toata, in toate sensurile posibile, atunci, acolo.

Urmatoarele nopti ni le-am petrecut facand dragoste.

Apoi cand a plecat inapoi in tara ei, a luat o parte din mine. A lasat un gol in sufletul meu. Ma simteam trist cum nu mai fusesem, si totodata nu puteam intelege cat de repede m-am putut indragosti. Am petrecut cu ea mai putin de 50 de ore, si totusi o simteam mai apropiata decat orice alta femeie din viata mea. Nu mi-o puteam scoate din minte, la munca nu ma puteam concentra, inca ii simteam parfumul pielii in hainele mele, in mine… Mi-a rapit sufletul.

Inapoi in Romania, ea a continuat sa-si traiasca viata de vis pe care fusese binecuvantata sa o aiba. A vizitat China, Cehia, Israelul, Grecia… Nu cred ca s-a mai uitat vreodata in spate, la ce a trait in Franta, la mine. Ma gandeam adesea, cum a cunoscut un umil profesor in Franta, de ce nu ar fi putut cunoaste la fel de usor, alti barbati si in alte tari?!

Cu gandul la ea, am intalnit atat extazul cat si agonia. Desi nu mai avusesem nicio veste de la ea de mult timp, eram gelos pe barbatii din jurul ei desi nu ii cunosteam, eram gelos pe viata ei departe de mine. Incepusem sa devin sceptic. Ajunsesem sa cred ca atunci de mult, in luna iunie, am iubit o iluzie; ea era de fapt femeia multora, nu numai a mea. Ceea ce mi s-a si confirmat, mai tarziu.

Am realizat ca dragostea te poate ridica, in acelasi timp doborandu-te de unde risti sa nu te mai poti ridica niciodata. In cateva zile am cunoscut dragostea adevarata, avand o obsesie pentru o fata pe care probabil nu am cunoscut-o niciodata cu adevarat. Aceasta fata m-a frant. Am iubit un inger si in acelasi timp, un demon. Am pierdut. Sufar si acum………